Consilierii locali ai municipiului Piatra-Neamț vor avea de votat la ședința ordinară de joi, 26 septembrie, două proiecte de hotărâre privind: încetarea de drept a mandatului de consilier local, prin demisie, a domnului Olariu Marian-Adrian și validarea unui mandat de consilier local.

Adrian Olariu a fost ales consilier local pe listele Partidului Național Liberal la alegerile din iunie 2016. Acesta și-a dat demisia atât din Consiliul Local cât și din PNL.

Planurile mele pentru viitorul apropiat, din nefericire, exclud posibilitatea de a-mi exercita mandatul de consilier local cât și activitatea politică, atât ca Președinte TNL Piatra-Neamț sau membru PNL, activități pe care nu le voi putea trata cu atenția pe care astfel de responsabilități o impun, având în vedere cantitatea mare de timp și energie ce trebuie investite în campaniile electorale ce urmează.

Acești ani petrecuți în Partidul Național Liberal cât și în Consiliul Local Piatra-Neamț mi-au fost extrem de utili și rămân recunoscător acelor oameni frumoși și de calitate pe care am avut prilejul să-i cunosc și alături de care să muncesc.

Precizarea pe care aș vrea sa o mai fac este că voi rămâne în continuare un susținător al Partidului Național Liberal și vreau să-i mulțumesc în special domnului primar Dragoș Chitic pentru toată încrederea pe care mi-a acordat-o.” – a declarat Adrian Olariu.

Următorii supleanți pe listele PNL sunt: doctorul Mihaela Meleșteanu, Mihai Vartic și doctorul Bogdan Mahu.

Articolul precedentDoi nemțeni reținuți pentru trafic de minori, viol, proxenetism şi exploatarea cerșetoriei
Articolul următorMinoră accidentată pe o trecere pentru pietoni din Piatra-Neamț (FOTO)