La data de 15 mai a.c., în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în flagrant un bărbat, de 37 de ani,  în timp ce conducea un autoturism pe strada Sucedava, în municipiul Roman.

Conducătorul auto, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reținut.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentȘi-a pus capăt zilelor aruncându-se în Bistrița! Cine a anunțat poliția
Articolul următorBandă de hoți, destructurată! 6 persoane, reținute! Cum acționau