Filiala județeană USR Neamț și-a ales o nouă conducere, în cadrul Conferinței Județene a partidului care a avut loc sâmbătă, 15 iunie, la Piatra Neamț. Majoritatea delegaților filialelor USR prezenți la Conferință i-au acordat votul de încredere parlamentarului Iulian Bulai, care a mai deținut această funcție de la înființarea organizației până la finalul anului 2017. Atunci, deputatul USR Neamț a ales să își prezinte demisia pentru a permite membrilor din teritoriu să se implice activ în creșterea organizației. Reîntoarcerea lui Iulian Bulai la conducerea USR Neamț vine după ce, luna trecută, fostul președinte Radu Samson și-a prezentat demisia pentru a se dedica exclusiv activității locale din Roman.
„Revin la conducerea USR Neamț cu planuri concrete de dezvoltare a filialei județene și cu gândul de a coordona realizarea unui plan de guvernare locală pentru alegerile de anul viitor. USR Neamț a trecut până acum printr-o perioadă de stabilitate cu multă implicare la nivel local și a crescut frumos. Este motivul pentru care, alături de colegii mei, îi mulțumim fostului președinte, Radu Samson, pentru aportul său.
Urmează o perioadă grea pentru noi, trebuie să gestionăm un val mare de persoane care doresc să ni se alăture și să continuăm să creștem. Ultimele rezultate ne dau speranțe că am devenit importanți în județul Neamț, iar datoria noastră este să creștem responsabil și să găsim oameni competenți și cu bune intenții pe care să îi prezentăm nemțenilor la alegerile locale din 2020”, a declarant deputatul Iulian Bulai, președintele USR Neamț.
Delegații filialelor USR prezenți la Conferința Județeană au votat, totodată, ca numărul celorlalți membri ai Biroului Județean al USR Neamț să crească de la patru la șase persoane, iar perioada mandatului noii echipe de conducere să fie de doi ani.
Astfel, noul Birou Județean va fi format din președintele Iulian Bulai și vicepreședinții Ramona Tofan – președinte USR Piatra Neamț, Florin Zaharia – vicepreședinte USR Piatra Neamț, Bogdan Sava – membru USR Roman, Manuel Iacob – vicepreședinte USR Piatra Neamț, Cristina Năsoi – vicepreședinte USR Piatra Neamț și Octavian Pârțac – președintele USR Tămășeni.
De asemenea, tot sâmbătă s-a stabilit și componența Comisiilor județene de Cenzori și de Arbitraj, unde președinți, după numărul voturilor primite, au fost aleși Paul Bălhuc – membru USR Roman și Vasile Coșofreț – președinte USR Vânători Neamț, se arată într-un comunicat de presă al USR Neamț.
„Conferința de sâmbătă a fost un real exercițiu democratic. Foarte mulți membri au candidat și și-au exprimat ideile, motiv pentru care îi felicit pentru curajul lor de a se implica. Împreună vom ajunge departe și în Neamț”, a concluzionat noul președinte al USR Neamț.