Un bărbat din Săbăoani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 12 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 28 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.

Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri survenite și a consumului de alcool, un bărbat de 35 de ani, din Săbăoani, ar fi lovit-o pe soția sa cu pumnul în zona feței. De asemenea, acesta i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

Totodată, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie 2019, faţă de acesta a fost emis un ordin de protecţie de către Judecătoria Roman, prin care era obligat să evacueze locuința comună și să păstreze o distanță de minim 100 de metri fața de soția și copiii săi și domiciliul comun.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violenţă în familie şi ameninţare.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Articolul precedentN-a avut timp să mănânce ce a furat din magazin că a fost reținut de polițiști
Articolul următorAtenție, cade tencuiala! Asociația de proprietari, amendată!