Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, 27 decembrie, o avertizare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol în județul Neamț.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 decembrie, ora 22 – 29 decembrie, ora 20

În Carpații Meridionali și de Curbură, iar din dimineața zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Meteorologii au emis și o informare meteo de intensificări ale vântului și precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

În intervalul 27 decembrie, ora 22:00 – 29 decembrie, ora 22:00, local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…50 km/h și de peste 60…70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) și în sud-est.

Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Articolul precedentAstăzi, Piatra-Neamțul va fi invadat de urători din toate colţurile judeţului, nordul Moldovei şi din Basarabia
Articolul următorNeacordarea de prioritate, cauza unui nou accident în ”intersecția morții” din Girov (FOTO)