La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Neamț, au identificat, în timpul activităților de patrulare, doi minori, card se deplasau cu un tren de călători spre Piatra Neamț.

Fiindu-le solicitate pentru control documentele  de călătorie, minorii ar fi înmânat polițiștilor documente de călătorie gratuite și carnete de elev.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea carnetelor de elev și pentru stabilirea identității persoanelor în cauză, polițiștii au procedat la conducerea la sediul unității a celor doi minori, ambii de 16 ani, din municipiul București.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei doi ar fi plecat dintr-un centru de plasament, din București, și că nu au fost victimele unor infracțiuni.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și uz de fals.

Sursa: Realitatea de Neamt