Doi bărbaţi şi o femeie au dat „lovitura” anului: au furat din casa unui bărbat din Bârgăuani suma de 335.000 de lei. Polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare și au reușit să recupereze aproximativ 60% din prejudiciu.
La data de 9 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat 3 percheziții, pe raza localității Bârgăuani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din cercetări a reieșit că, la data de 28 aprilie, doi bărbați de 33, respectiv 36 de ani și o femeie de 38 de ani, toți din Bârgăuani, ar fi pătruns în locuința unui bărbat, de 38 de ani, din Bârgăuani, de unde ar fi sustras 335.000 de lei.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, peste 22.000 de euro, 19.000 de lei și diverse bunuri în valoare de aproximativ 20.000 de euro.
Cei trei au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
„Ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de ieri, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și jandarmi.