Donald Trump a exclus definitiv miercuri să participe la a doua dezbatere prezidenţială împotriva Kamalei Harris, concurenta sa democrată în cursa pentru Casa Albă, notează AFP.

„Nu va fi nicio revanşă!”, a scris miliardarul republican pe reţeaua sa, Truth Social, în ciuda propunerilor făcute de canalele CNN şi Fox News de a difuza o întâlnire faţă în faţă între cei doi candidaţi. „Kamala a declarat clar ieri că nu va face nimic diferit de Joe Biden, aşa că nu este loc de dezbatere”, a adăugat Trump.

Cu patru săptămâni înainte de un scrutin mai indecis ca niciodată, americanii nu vor avea dreptul să-i vadă pe candidaţii în cursă înfruntându-se a doua oară, aşa cum impune tradiţia.

Trump a invocat alte motive pentru a-şi explica refuzul. Tribunul a explicat în special că „este deja foarte târziu în proces, votul a început deja”.

De asemenea, el a subliniat că nu mai este nevoie să dezbată din nou, pentru că, în opinia sa, a dominat-o pe Kamala Harris pe 10 septembrie.

„Am câştigat ultimele două dezbateri, una cu Joe escrocul, cealaltă cu Kamala mincinoasa”, a asigurat Trump.

Potrivit multor observatori, însă, vicepreşedinta democrată a fost cel care a câştigat duelul lor televizat.

Fosta procuroare a reuşit să-şi atragă rivalul asupra subiectelor cele mai susceptibile să-i rănească ego-ul – participarea la mitinguri, nemulţumirea foştilor săi aliaţi politici, reputaţia internaţională -, împiedicându-l să-şi dezvolte propria viziune pentru ţară.

CNN a stabilit un ultimatum pentru joi ca Trump şi Harris să accepte să dezbată pe 23 octombrie pe undele sale la Atlanta, în Georgia. Omologul său conservator Fox News a propus o dezbatere în Pennsylvania pe 24 sau 27 octombrie.

Trump a refuzat ambele oferte.

Dezbaterea de la 1 octombrie dintre cei doi candidaţi la vicepreşedinţie, J.D. Vance şi Tim Walz, considerată destul de strânsă şi uşor în avantajul republicanului, va rămâne, aşadar, ultima mare dezbatere orală între republicani şi democraţi pentru a-şi face cunoscute viziunile pentru ţară.

Trump şi Harris se află aproape la egalitate în sondajele din statele cheie care vor decide votul din 5 noiembrie.

Şi asta în ciuda unei serii de răsturnări fără precedent în campanie: condamnarea penală a lui Donald Trump, două tentative de asasinat care îl vizau şi retragerea candidaturii actualului preşedinte Joe Biden în această vară, la câteva săptămâni după o dezbatere catastrofală care a alimentat îngrijorări despre sănătatea lui. AGERPRES

Articolul precedentPIB A CRESCUT, ÎN TERMENI REALI, CU 0,3% ÎN TRIMESTRUL II DIN 2024 (INS)
Articolul următorINS: SPOR NATURAL NEGATIV AL POPULAŢIEI ÎN CREŞTERE, ÎN AUGUST