O femeie de 47 de ani, din Piatra-Neamț, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprinsă cu 82 pachete cu țigarete de contrabandă.
Conform purătorului de cuvânt al IPJ Neamț, joi, 6 septembrie, lucrători din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în Piața Mărăței o femeie de 47 de ani din Piatra-Neamț, care, la vederea polițiștilor a încercat să ascundă 82 pachete cu țigarete, a căror provenineță nu a putut să o justifice.
Tot în aceeași zi, în Piața Dărmănești, polițiștii au găsit abandonate 12 pachete de țigarete.
Cele 1880 țigarete au fost confiscate iar în cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.