La data de 29.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infractiunilor de falsul în înscrisuri sub semnătură privată și uzul de fals, prevăzute de art. 322 alin. (1) şi art. 323 din Codul penal.
Cauza penală priveşte sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamţ – Biroul Rutier, cu privire la faptul că, în data de 28.04.2020, un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Podoleni, județul Neamt, a fost oprit în trafic, de un echipaj de poliție din cadrul Poliției mun. Piatra Neamţ – Biroul Rutier, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu, din municipiul Piatra Neamț. Fiindu-i solicitate documentele care atestă necesitatea efectuării deplasării, acesta a prezentat o adeverință eliberată de o societate comercială cu sediul în mun. Piatra Neamţ, care atesta că se deplasează în calitate de angajat al societăţii şi în interesul acesteia în perioada 26.03.2020 – 30.04.2020.
În urma verificărilor efectuate de echipajul de poliție a rezultat faptul că persoana în cauză nu figurează ca angajat societății.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situatie să înfrângă principiul prezumptiei de nevinovăție.