La data de 26 septembrie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, cu propunere de trimitere în judecată, un dosar penal în care au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în perioada 2014 –2016, cei doi administrator ai unei societăți comerciale au creat un circuit fictiv și au înregistrat în evidența contabilă cheltuieli fictive de la mai mulți furnizori.
Totodată, aceștia nu au înregistrat în contabilitatea societății veniturile obținute, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de peste 2.000.000 lei.
Astfel, polițiștii au propus trimiterea în judecată a celor doi administratori ai societății, în calitate de inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală și a altor trei inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.