O femeie în vârstă de 59 de ani, din Tupilați, a ajuns în stare gravă la spital după ce a suferit arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului.
Incidentul a avut loc sâmbătă, când în jurul orei 14:30, a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, care a preluat pacienta și a predat-o la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț.
La Unitatea de Primiri Urgențe, femeia a fost sedată și intubată, medicii obținând transferul la Secția de Arși din București.
Femeia a fost transportată cu un echipaj SAJ la Bacău de unde a fost preluată, la ora 22:30, cu un elicopter.
Potrivit unor surse, este luată în considerare și posibilitatea ca femeia să se fi stropit cu benzină și să-și fi dat foc.