Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă la producerea unui incendiu la o unitate hotelieră din staţiunea Durău şi aplicarea Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Neamţ.
În ziua de 22.03.2021, la orele 11.00, prin sistemul „112” Neamţ, dispeceratul unităţii primeşte un anunţ de la un angajat al Hotelului din Durău, despre faptul că s-a produs un incendiu la o cameră de la etajul al treilea, care se poate propaga.

Numărul apelurilor de urgenţă cresc, numeroase persoane (turişti) observând fumul negru care se ridică din zona Hotelului Bradu.
Din informaţiile primite, un număr de aproximativ 20 persoane s-au autoevacuat pe platoul din partea din faţă a clădirii, 3 lucrători ai hotelului, încearcă să limiteze efectele incendiului cu mijloacele proprii (hidranţi interiori) iar un alt lucrător al hotelului efectuează întreruperea alimentării cu energie electrică şi încearcă să evacueze bunurile din celelalte încăperi, toţi punându-şi viaţa în pericol. Datorită panicii create şi a fumului şi gazelor emanate de incendiu 2 turişti nu s-au putut evacua din camera 303 suferind atacuri de panică şi intoxicaţie uşoară cu dioxid de carbon iar 2 lucrători ai hotelului ce interveneau pentru localizarea incendiului s-au intoxicat şi au căzut pe holul de la etajul 3.
Curentul electric a fost întrerupt, iar turiştii din staţiune se adună în zona limitrofă hotelului, din curiozitate pentru a urmări evoluţia fenomenului, blocând accesul forţelor de intervenţie, creînd pericolul producerii unor alte accidente.
Prin sistemul „112” se primeşte următoarea informaţie de la un turist aflat pe pârtia de schi:
Datorită panicii, 2 turişti cazaţi la hotel, aflați pe pârtia de schi din staţiune, cad, iar unul dintre aceştia se accidentează prezentând diverse traumatisme. Acesta necesitând asistenţă medicală și evacuarea de pe pârtie.

Imagine

Imagine

Imagine

Participanţi:
  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ (6 autospeciale pentru stingere, 2 autospeciale de lucru la înălțime, 4 ambulanțe SMURD (2 EPA, 1 TIM, 1 ATPVM ) și 4 autoturisme de serviciu cu 47 de cadre militare);
   Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ (2 autospeciale cu 5 persoane);
   Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ (2 autospeciale, 1 ATV și 1 câine cu 7 cadre militare);
   Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ (2 ambulanțe cu 5 cadre medicale);
   Unitatea de Primiri Urgențe Piatra-Neamț (2 cadre medicale);
   Serviciul Public Judeţean – Salvamont Neamţ (2 autoturisme de teren cu 10 salvamontiști); 
    Parcul Național Ceahlău (1 autoturism și 4 persoane);
   Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ceahlău (3 voluntari) 
  Hotel Bradu Durău (4 salariați)

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCasă bătrânească distrusă de incendiu în Negrești
Articolul următorITM: Amenzi pentru șefii autorităților sau instituțiilor publice care nu asigură transparenţa veniturilor salariale