În cursul anului 2018, Comisariatul Judeţean Neamţ al Gărzii Naţionale de Mediu a realizat în total 893 de acţiuni de inspecţie şi control, dintre care 391 de inspecţii planificate şi 502 de controale neplanificate.Ca urmare a  acestor controale, s-au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 347.500 lei.

S-a aplicat o amendă în cuantum de 100.000 lei pentru nerespectarea condițiilor impuse prin autorizația de mediu, două amenzi, fiecare în cuantum de 50.000 lei pentru nerealizarea măsurilor dispuse la controalele anterioare ale comisarilor GNM și trei amenzi, fiecare în cuantum de 30.000 lei pentru funcționarea în lipsa autorizației de mediu, pentru nerespectarea legii privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase și pentru realizare de lucrări în lipsa actelor de reglementare  din punct de vedere al mediului.

O mare pondere în activitatea de control din 2018 a avut-o si rezolvarea reclamaţiilor. Astfel, din cele 153 de reclamaţii verificate, 47 au vizat un management defectuos al deşeurilor, 32 au vizat activitatea de creştere a animalelor în gospodăriile cetăţenilor, 20 au vizat deversări de ape uzate menajere, celelalte au vizat aspecte privind calitatea aerului, depăşiri ale nivelului de zgomot, condiţiile de bunăstare a animalelor din grădinile zoologice, activitatea de exploatare forestieră, calitatea apelor, s.a. Urmare a neconformităților constatate s-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale principale ( amenzi și avertismente) în cuantum de 10.000 lei și o sancțiune complementară de suspendare a activității și s-au dispus măsuri de remediere a deficiențelor, se arată în raportul de activitate al Gărzii de Mediu Neamț pe anul 2018.

Articolul precedent70 de locuri de muncă pentru confecționeri articole textile în Roman. Vezi lista completă publicată de AJOFM Neamț
Articolul următorȘoferi beți, două tamponări