La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Anton Pann, în Roman.
Din cercetări le efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, producând pagube materiale unui autoturism, care se afla parcat regulamentar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.