O tânără de 18 ani, pe numele căreia fusese emis un mandat de arestare pentru mărturie mincinoasă şi nerespectarea regimului armelor şI muniţiilor, a fost prinsă pe 21 noiembrie de poliţiştii nemţeni.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 21 noiembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Neamţ împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au depistat în municipiul reşedinţă de judeţ, o tânără de 18 ani, pe numele căreia a fost emis de către Judecătoria Piatra Neamţ un mandat de arestare preventivă.
Ea a ajuns în atenția polițiștilor pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în modalitatea deţinerii sau portului fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.
Conform anchetatorilor, la data de 2 august 2018, tânăra fiind audiată în calitate de martor cu privire la infracţiunile constatate la acea dată, în cadrul unui dosar de cercetare penală, cu ştiinţă, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu identitatea unui bărbat depistat şi reţinut de poliţişti.
De asemenea, la data de 3 august 2018, tânăra a fost depistată având la domiciliu o armă neletală de autoapărare supusă autorizării, calibru 8 mm şi 36 de cartușe calibru 8 mm.
Aceasta a fost condusă de poliţişti la Judecătoria Piatra Neamţ, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă.