Aseară în jurul orei 17:06, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Răucești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifesta în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars un dulap si materiale textile și s-au deteriorat bunuri materiale din interiorul camerei.
Jarul căzut din sistemele de încălzire a fost cauza probabilă de producere a a acestui incendiu.
Sursa: Realitatea de Neamt