Campionatul Național de Juniori A și, respectiv, Juniori B, presupune pentru echipele CSM Ceahlăul Piatra Neamț participarea pentru început în serii preliminare regionale. FRF a decis ca fiecare serie să fie alcătuită din câte maxim 8 echipe în care să se joace două tururi și două retururi.

Juniorii A au terminat turul 1 pe locul 1 și au început perfect returul 1 odată cu meciul disputat miercuri, 4 septembrie, la Piatra Neamț cu LPS Roman. Dacă în prima rundă a sezonului echipa noastră s-a impus la Roman cu 4-2, acum a venit rândul unui succes mai clar: 10-1. Marcatorii echipei pregătite de Valentin Avădanei și Florin Axinia au fost: Ghenici (3), Curpăn (3), Matei, Hurdubei, Gîrniață, Gabor. Celelalte rezultate ale etapei 8 a Seriei 1 a Campionatului Național de Juniori A au fost: CSM Bacău – LPS Iași 2-2, ACS Juniorul Suceava – LPS Suceava 3-2, Aerostar Bacău – LPS Piatra Neamț 4-2.
Pentru sportivii noștri urmează meciul din etapa 2 a returului 2 la Aerostar Bacău în ziua de sâmbătă, 7 septembrie (ora 16:00).

Juniorii B au remizat contra unui adversar, LPS Roman, cu pretenții la câștigarea Seriei 1 a întrecerii. Scorul final al disputei de miercuri a fost 2-2, golurile echipei pregătite de Valentin Avădanei și Florin Axinia fiind ”semnate” de Istrati. Celelalte rezultate ale etapei 8 a Seriei 1 a Campionatului Național de Juniori B au fost: CSM Bacău – LPS Iași 1-3, ACS Juniorul Suceava – LPS Suceava 5-0, Aerostar Bacău – LPS Piatra Neamț 1-2.
Ca și în cazul juniorlor mai mari, pentru sportivii noștri urmează meciul din etapa 2 a returului 2 la Aerostar Bacău în ziua de sâmbătă, 7 septembrie (ora 18:00), informează oficialii clubului.

Articolul precedentUnitatea de Primiri Urgențe din Piatra-Neamț va fi modernizată și extinsă pe bani europeni
Articolul următorNemțean dat în urmărire de autoritățile judiciare din Germania, prins de polițiști la Roman