La data de 12 decembrie, Judecătoria Piatra Neamţ a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile faţă de o femeie de 29 de ani, din Dragomirești, cercetată pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu, ameninţare şi violenţă în familie.

Aceasta a fost încarcerată de poliţiştii în arestul I.P.J. Neamţ.

În fapt, la data de 10 decembrie, în jurul orelor 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Ştefan cel Mare au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, din Dragomireşti, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi incendiat un depozit de fân situat în curtea sa.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că în seara de 10 decembrie , în jurul orelor 18:00, pe fondul consumului de alcool, o tânără de 29 de ani, din Dragomirești, ar fi ameninţat partea vătămată  cu incendierea locuinţei. În aceeaşi seară, în jurul orelor 21:00, aceasta ar fi incendiat intenţionat fânăria femeii de 31 de ani.

La scurt timp, incendiul a fost observat de vecini care au încercat să îl stingă. La faţa locului a apărut şi tânăra de 29 de ani, care ar fi sărit gardul de acces în curtea locuinţei persoanei vătămate unde şi-a lovit soţul, după care prin ameninţarea cu acte de violenţă a încercat să oprească şi celelalte persoane prezente să stingă incendiul.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii faţă de aceasta pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu, ameninţare şi violenţă în familie, informează IPJ Neamț.

Articolul precedent30 de zile după gratii pentru distrugerea unor aparate electronice de jocuri de noroc
Articolul următorO nouă ediție a Zilelor ,,Ion Creangă”