O instanţă de judecată a decis ca interlopul care a comandat un asasinat cu bombă în Piatra Neamţ, vizat fiind un rival, să fie eliberat înainte de termen din penitenciar, dar are o interdicţie.
Dumitru Mironescu, zis „Puiu“, a depus la Judecătoria Vaslui o cerere de eliberare condiţionată, aceasta fiindu-i aprobată pe 17 octombrie 2023. Un demers asemănător fusese făcut în luna februarie a acestui an, dar fusese respins. Individul din Piatra Neamţ a executat 10 ani, din cei primiţi în dosarul denumit generic „Bomba“.
„Admite cererea formulată de către petentul condamnat şi propunerea formulată de către Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Mironescu Ioan Dumitru, anterior executării integrale a pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală (…) a Curţii de Apel Bacău“, au stabilit magistraţii.
Puiu Mironescu a fost condamnat definitiv pentru că a angajat mai multe persoane pentru a-l ucide pe Bogdan Mararu, un rival, prin amplasarea unei bombe sub maşină. În afară de cei 15 ani de închisoare, condamnatul a primit şi interdicţia de a veni în Piatra Neamţ vreme de 5 ani, după ce iese de după gratii. În acelaşi dosar, acoliţii acestuia au primit şi ei pedepse aspre.
Cosmin L. avea de executat 12 ani, Petrică J. a primit 9 ani de închisoare, Ovidiu P., cel care a fost prins în flagrant când amplasa amestecul exploziv sub autoturism, avea de executat 15 ani de detenție, iar Emil C. luase 7 ani. Acuzaţii au fost implicaţi într-o tentativă de asasinat din noaptea de 10/11 ianuarie 2013. Trei dintre ei au fost prinşi în timp ce acţionau pentru amplasarea bombei sub maşina lui Bogdan Mararu.
Autoturismul ar fi trebuit să sară în aer la cea mai mică mişcare. Totul a plecat de la un incident din noiembrie 2012, când fraţii Mararu au angajat un ucigaş să-l execute pe Mironescu. Acesta a ratat ţinta, iar Puiu a decis să se răzbune. A apelat la un cunoscut şi i-a spus să rezolve treaba în aşa fel încât să nu-l implice. Dacă atentatul ar fi reuşit, executanţii ar fi primit 30.000 de euro.
Fraţii Mararu au fost, la rândul lor, condamnaţi pentru că au angajat un ucigaş din Republica Moldova, pe care l-au plătit să-l suprime pe Mironescu. Atacul a avut loc în Bucureşti, însă în urma unei serii de coincidențe stranii, basarabeanul Vitalie Proca l-a confundat pe Mironescu cu un bucureştean pe care l-a împușcat, dar acesta a scăpat cu viaţă.