Dat fiind că sărbătorile sunt în general însoțite de mese  festive și consum de alcool polițiștii nemțeni le reamintesc șoferilor să nu conducă autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

”Consumul de alcool și conducerea vehiculelor este interzis prin lege și este o combinație periculoasă pentru dumneavoastră, pasagerii dumneavoastră, pietoni, alți șoferi și oricine sau orice întâlniți în drum. Cu cât consumați mai mult alcool, cu atât mai mult este posibil sa fiți implicat între-un accident.

Conducerea autovehiculelor necesita o varietate de aptitudini deoarece condițiile de conducere se schimba continuu. Șoferul trebuie să își păstreze starea de alertă, să reacționeze rapid în fața pericolelor, să vadă clar și să aprecieze corect distanța și viteza”, informează IPJ Neamț.

Mai mult, în cadrul campaniei de informare pentru prevenirea infracţiunilor specifice  sărbătorilor de iarnă „SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ” pe care o desfășoară IPJ Neamț în perioada 03-31 decembrie polițiștii nemțeni prezintă și câteva dintre efectele pe care le are consumul de alcool asupra condusului.

 

Alcoolul încetinește activitatea sistemului nervos central iar consumul de alcool îți poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează:

•Deficiențe de vedere;

•Încetinirea reflexelor;

•Reducerea concentrării și a vigilenței;

•Crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina sa adormi la volan;

•Dificultăți în interpretarea informațiilor senzoriale;

•Dificultăți în desfășurarea mai multor activități în același timp (ex: păstrarea benzii și a direcției, în timp ce te concentrezi la traficul din jur);

•Supraestimarea propriilor abilități, ceea ce te poate determina să îți asumi riscuri;

•Nerespectarea regulilor de circulație.

De asemenea, starea de mahmureală (a doua zi după ce ai consumat alcool) te poate determina să nu te poți concentra și chiar să dormi la volan. Este important să ții minte că alcoolemia poate crește timp de până la 3 ore după ce ai consumat ultima băutura alcoolică. Singurul mod de a elimina alcoolul din sistem este să îi permiți corpului să îl proceseze. Dușurile, cafeaua sau aerul proaspăt nu vor reduce alcoolemia.

Gândește-te la cât ai băut noaptea. Este bine să nu conduci mașina dimineața!

Orice accident, rănire sau deces cauzate de consumul de alcool pot fi evitate in totalitate.

SURSĂFoto cu caracter ilustrativ
Articolul precedentCopilul tău este în siguranță la colindat?
Articolul următorCSM Ceahlăul în Top 10 al apărărilor din Liga 3