Judecătorii nemțeni continuă protestul față de adoptarea OUG 7. Astfel, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ a hotărât continuarea suspendării şedinţelor de judecată pentru o durată de 2 ore, în intervalul orar 12:00 – 14:00, până pe 8 martie. De asemenea, judecătorii Tribunalului Neamț vor purta banderole albe în timpul ședințelor de judecată în semn de protest față de adoptarea OUG 7/2019 de modificare a Legilor Justiției.

Decizia vine ca reacție după impactul adoptării ordonanței asupra independenței justiției, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor.

Conform comunicatului trimis, ADUNAREA GENERALĂ A JUDECĂTORILOR din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, convocată pentru a analiza impactul adoptării OUG nr.7/2019 asupra independenței justiției, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor, a hotărât la data de 04.03.2019, în unanimitate, următoarele:
– achiesarea la solicitările formulate de Consiliul Superior al Magistraturii privind abrogarea tuturor prevederilor cuprinse în OUG nr.7/2019 cu excepţia celor care vizează procedura de admitere şi desfăşurarea cursurilor pentru Institutul Național al Magistraturii pentru sesiunea 2019, procedura de promovare în funcţii de execuție și conducere a judecătorilor şi procurorilor, precum şi procedura de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiție.

Cu majoritate de voturi, a decis continuarea formei de protest adoptată la data de 26.02.2019, respectiv suspendarea şedinţelor de judecată pentru o durată de 2 ore, în intervalul orar 12:00 – 14:00, pentru perioada 04.03.2019-08.03.2019 inclusiv, urmând să reanalizeze încetarea/modificarea formei de protest într-o şedinţă a Adunării Generale care se va desfăşura în data de 11.03.2019 la ora 09:00

Decizia de a purta banderole albe în sala de judecată ca formă de protest  a fost luată astăzi de Adunarea generala a judecatorilor de la Tribunalul Neamț. Potrivit minutei, cu majoritate de voturi, judecătorii susțin și abrogarea mai multor articole din OUG 7/2019.

La aceasta ședință au participat 19 judecători din cei 25 judecători care activează la Tribunalul Neamț.

 

 

SURSĂFoto cu caracter ilustrativ
Articolul precedentGăsit înjunghiat în gât
Articolul următorCeartă sfârșită în sânge! Un tânăr a fost înjunghiat în spate