Echipa de Juniori A a CSM Ceahlăul Piatra Neamț a reușit o victorie importantă în etapa 5 a Campionatului Național de Juniori A, Seria 1, pe terenul liderului LPS Suceava. Elevii antrenorilor Valentin Avădanei și Florin Axinia au câștigat cu scorul de 2-1 și sunt iar primii în ierarhia seriei din care fac parte.

La Suceava, pentru galben negri au marcat Gabor și Gîrniață. Miercuri, 21 august, juniorii A au disputat un alt meci al întrecerii, de această dată pe propriul teren și contra celor de la Juniorul Suceava. CSM Ceahlăul s-a impus cu scorul de 7-1 atunci, iar marcatorii au fost Curpăn (3), Moroșanu (2), Gîrniață și Matei.

Echipa  de Juniori B a pierdut săptămâna trecută ambele partide disputate în compania celor de la Juniorul Suceava și, respectiv, LPS Suceava. Contra ”juniorilor”, CSM Ceahlăul a cedat cu scorul de 3-5 (marcatori Pașcu, Teleucă, Ștefănescu), iar în deplasare la ”LPS” cu scorul de 5-2 (marcatori Marian, Cojoc), informează oficialii clubului.

Ambele echipe de juniori  vor evolua acasă în etapa 6 a primului tur al Seriei 1 a Campionatului Național în ziua de miercuri, 28 august 2019. Juniorii U19 vor avea meci de la ora 16:00 cu CSM Bacău, urmând ca nu mai devreme de ora 18:00 să se joace și partida juniorilor U17.

Articolul precedentPeste 170 de permise reținute și 1.100 de amenzi într-o săptămână
Articolul următorȘofer reținut pentru că era beat și nu avea permis