Locatarii blocului din municipiul Piatra-Neamț, în care a avut loc explozia de miercuri, 31 octombrie, nu s-au întors în apartamente şi au preferat să-şi petreacă noaptea la rude şi prieteni. 17 apartamente au fost afectate de explozia care a avut loc miercuri, 31 octombrie, la un bloc din municipiul Piatra-Neamț.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, în urma exploziei au fost afectate 4 apartamente (geamuri sparte) de la blocul D1, iar de la blocul D5, sc. B, 13 apartamente au fost afectate ca urmare a exploziei și a incendiului (10 cu ușile de la intrare distruse/avariate de suflul exploziei).
Datorită incendiului de după explozie a fost distrus acoperișul blocului pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
„Comisia de verificare a sistat cercetarea la fața locului datorită întunericului. Va continua mâine. Din informațiile preliminarii, nu este afectată structura de rezistență a blocului
Conform informațiilor de la Poliția Locală în seara asta nu a rămas nimeni în scara B. S-au cazat pe la rude sau prieteni. În cele 20 locuri de cazare puse la dispoziție de Primăria Piatra Neamț nu s-a cazat nicio persoană” – informează ISU Neamț