Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamț, implementează proiectul Mai Pregătiți pentru viață, proiect destinat creşterii gradului de informare, educare şi conştientizare a elevilor pentru prevenirea consumului de droguri, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Proiectul de prevenire a consumului de droguri în şcoli și a delicvenței juvenile se adresează elevilor din clasele a IX-a, fiind centrat pe informarea acestora cu privire la răspunderea penală a minorilor, consecințele consumului de droguri dar și pe formarea de abilităţi de viaţă utile în adoptarea unui comportament non adictiv.
Principalele activități din cadrul proiectului vizează:
– Informarea/ instruirea de către specialiştii C.P.E.C.A. şi I.P.J. Neamţ, a cadrelor didactice din unităţile şcolare partenere, în vederea implementării proiectului.
– Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a părinţilor elevilor beneficiari direcţi ai proiectului, cu privire la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familiali legaţi de consumul de droguri.
– Creșterea nivelului de informare a elevilor din unităţile şcolare partenere ( clasa a IX-a) cu privire la delicvența juvenilă și consecințele consumului de droguri prin susținerea de către specialiştii C.P.E.C.A. Neamţ şi I.P.J. Neamţ a câte 2 activităţi la fiecare clasă de elevi înscrisă în proiect.
Prima activitate din cadrul proiectului instruirea de către specialiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț a cadrelor didactice înscrise în proiect, va fi realizată în data de 14 februarie 2020, ora 13.00 în Sala Amfiteatru de la etajul I a Colegiului Național “Calistrat Hogaș” Piatra Neamț.
Pentru susținerea demersului preventiv al proiectului, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamț a sprijinit realizarea a peste 3.000 de materiale de informare (pliante, afişe, ghiduri și flyere).