La data de 03 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Buhuşi, privind un tânăr de 18 ani din localitate.
Faţă de persoana în cauză, instanţa de judecată a dipus înlocuirea măsurii preventive a controlului judicar cu arestul preventiv, întrucât acesta nu a respectat obligaţiile impuse de către procurorul de caz, în care este cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Tânărul a fost depistat de către un echipaj de poliţie pe raza municipiului Piatra- Neamţ fiind preluat sub escortă şi încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.