S-a încheiat și cea de a patra ediție a Concursului național de artă plastică “Nicolae Milord”. Din juriu au făcut parte: criticul de artă Emil Nicolae (președinte al juriului), Ștefan Potop (președintele U.A.P. – Filiala Neamț), Arcadie Răileanu (artist plastic), Ciprian Istrate (artist plastic) și Carmen Elena Nastasă (managerul instituției organizatoare).

Despre această ediție a concursului și despre laureată, președintele juriului, criticul de artă Emil Nicolae a spus :

”În primul rând mă bucură faptul că – și în condițiile dificile din această perioadă – artiștii, fie ei și «emergenți», nu se dezic de vocația lor. O dovadă e și nivelul calitativ ridicat al lucrărilor trimise la concursul «N. Milord». Totuși, trebuie să remarc un lucru: dată fiind «norma de consacrare» / marca patronului (pictura în ulei pe pânză), în principiu s-ar cuveni ca marele premiu să revină, anual, unei lucrări realizate în tehnica respectivă. Or, anul acesta, nu doar cantitativ, ci și calitativ, lucrările de grafică propuse au depășit pictura. Și atunci am lăsat deoparte convenția uleiului, optând pentru portretul grafic realizat de Marinela Popa (Sibiu), remarcabil pentru siguranța ductului și, mai ales, pentru expresivitate, dovedind că o bună cunoaștere a resurselor desenului, însoțită de talent, poate să producă o imagine echivalentă uleiului prin complexitate și profunzime.”

Artistul plastic Ștefan Potop, un alt membru marcant al juriului, evidențiază caracterul special al condițiilor de concurs, care par a fi influențat competitorii: “Anul acesta, din cauza stării speciale în care ne aflăm, jurizarea a fost făcută on-line, fără consultări între membrii juriului. Probabil că și lucrările prezentate au fost de așa natură încât rezultatele ne evidențiază o dialectică în alb și negru, cu negrul dominant. Fumatul (spiritual sau pericol mortal?) obține Marele Premiu, însingurarea celui ce-și aruncă umbra-n față este evidențiată la grafică, însăși lucrarea premiată la secțiunea pictură este o monocromie nedefinită, cu vagi urme de culoare. Sigur că ediția nonculorilor din acest an nu este în spiritul lui Nicolae Milord, un pictor policrom și solar, dar face parte din artă și din viață. Îi felicit pe toți participanții, cu speranța că ne vom revedea la anul sănătoși și inspirați!”

La rândul său, în calitate de membru al juriului, pictorul Arcadie Răileanu, în trecut coordonator al întregii activități a Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, s-a referit la concursul în sine, cu accent pe calitatea lucrărilor care au primit Premiul I la secțiunile grafică și pictură – Marius Constantin Drăgan (Școala populară de Artă Piatra-Neamț) și Andreea Dinu (Școala de Arte – Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” Galați): “O frumoasă realizare a Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», organizatorul Concursului Național de pictură și grafică «Nicolae Milord». Cele două lucrări care s-au învrednicit de Premiul I denotă un nivel artistic și o tehnică a execuției de înaltă ținută. Aceasta îmi dă convingerea că și în acest an concursul a avut un succes confirmat.”

Desfășurată în condiții speciale, astăzi competiția și-a desemnat laureatul și premianții, lista acestora putând fi lecturat mai jos.
Reamintim că puteți vizualiza expoziția rezultată în urma concursului, expoziție care anul acesta este doar în format on-line, accesând adresa web http://www.culturaneamt.ro/pe-6-aprilie-aflam-laureatul-si…/ sau platforma de pe facebook a Centrului: https://www.facebook.com/CulturaNeamt.

MARELE PREMIU
MARILENA POPA (Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu) – ”Portretul unui cărbunar”

Secţiunea pictură
PREMIUL I
ANDREEA DINU (Școala de Arte – Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” Galați) – ”Gânduri umbrite”

PREMIUL II
FLORENTINA MIHĂILĂ (Școala de Arte ”Octav Enigărescu” Târgoviște) – ”Paleta pictorului”

PREMIUL III
CAMELIA VIOLETA ANGHEL (Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu” Brăila) – ”Peisaj”

MENŢIUNE
ANA-MARIA ȘERBAN (Școala de Arte București) – ”Atmosferă telurică”

Secţiunea grafică
PREMIUL I
MARIUS CONSTANTIN DRĂGAN (Școala Populară de Arte Piatra-Neamț – Centrul pentru Cultura și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț) – ”Rădăcini”

PREMIUL II
ROZALIA BARICZ (Școala Populară de Arte Târgu Mureș) – ”Furtuna”

PREMIUL III
CRISTINA MARIA PETRUȚIU (Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba) – ”Origini”

MENŢIUNE
BIANCA ȘTEFANIA BARBU (Școala de Arte și Meserii Pitești) – ”Accente de toamnă”

Articolul precedentPeste 15 hectare de vegetație arse în incendii, în acest weekend
Articolul următorCoronavirus : situația în județul Neamț 6 aprilie