Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat în transparență decizională proiectul de act normativ prinvind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear care se acordă anul acesta prin Casa Națională de Pensii Publice.

Bugetul alocat este de 200 de milioane de lei, din care pot fi cumpărate cel mult 101.000 bilete la tratament balnear, din care maximum 60.420 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, iar celelalte în alte unităţi de profil.

Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear și un sejur de 16 zile, vor fi repartizate pe 19 serii.

 

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Distribuirea biletelor de tratament balnear și decontarea costurilor acestora se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.

 

Anul trecut au fost contractate 97.626 de bilete de tratament și au fost valorificate 92.096.

Articolul precedentParlamentarii francezi au decis: pașaportul de vaccinare anti-Covid devine REALITATE! Nevaccinații, EXCULȘI de la viața socială
Articolul următorBilanț coronavirus 13 ianuarie. CIFRE URIAȘE raportate oficial – la un pas de pragul de 10.000 de cazuri noi