Ieri, 3 iunie, ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit pentru asanarea mai multor elemente de muniție descoperite de un bărbat de 40 de ani în comuna Bicazu Ardelean.
Acesta a descoperit în zona pasului Balaj, cu ajutorul unui detector de metale, următoarele elemente de muniție: două proiectile explozive de calibru 75 mm, trei grenade de mână ofensive, o grenadă de mână defensivă și 120 cartușe de calibru 7,62 mm.
Echipa pirotehnica, cu ajutorul echipamentelor specifice, a verificat zona pe o suprafață de aproximativ 500 de mp și a mai descoperit două proiectile explozive de calibru 75 mm, o grenadă de mână ofensivă, un focos pentru proiectile și 55 cartușe de calibru 7,62 mm.
Muniția, ce provine din Primul Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.
Sursa: Realitatea de Neamt