Un incendiu a izbucnit miercuri dimineaţă, în judeţul Neamţ, la un autobuz în care se aflau 30 de pasageri, iar aceştia au reuşit să iasă la timp din mijlocul de transport şi nicio persoană nu a fost rănită.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui incendiu la un autobuz cu pasageri ce se afla în mers pe DN 15 D în comuna Dulceşti, iar la locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. 

“Până la sosirea forţelor de intervenţie, cei 30 de pasageri din autobuz s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului”, a transmis ISU Neamţ.

Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Sursă: News.ro

Articolul precedentAproape 150 de percheziţii, în toată ţara, care vizează nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET