Pompierii au stabilit cauza incendiului de azi-noapte, din satul Săvinești, comuna Poiana Teiului, în urma căruia două fetițe și mama lor au murit.
Potrivit ISU Neamț, cauza incendiului este jar sau scântei căzute din sistemul de încălzire pe materiale combustibile.
Reamintim că apelul la „112” a fost făcut duminică la ora 23:02 și anunța un incendiu la o locuință particulară din localitatea Săvinești, comuna Poiana Teiului.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț cu o două autospeciale și un echipaj de prim ajutor. În sprijin, au fost trimise două echipaje de la Detașamentul din Târgu-Neamț cu două autospeciale și cei de la SVSU Borca.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul locuinței (o casă cu etaj) dar și la o anexă.
Când au pătruns în casă, la etaj, echipajele de intervenție au găsit, decedate, două fetițe în vârstă de 1 și 8 ani și pe mama lor, în vârstă de 31 de ani.
Cele trei dormeau la etajul locuinței. Pompierii au găsit fetița de 1 an pe pat iar sora și mama ei au fost găsite căzute din pat.
Tatăl fetițelor și mama lui au suferit atacuri de panică. Echipajele medicale aflate la fața locului le-au acordat îngrijiri medicale. Aceștia au refuzat transportul la spital. – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
În jurul orei 00:00, incendiul a fost localizat iar pompierii au continuat operațiunea de lichidare până în jurul orei 3:00.