Potrivit modalității de aplicare a unor măsuri de prevenire și limitare, carantina zonală se va realiza în condițiile în care există un trend crescător în ultimele 14 zile și aici judetele care au înregistrat o creștere in ultimele 2 saptamani sunt: Argeș, Brașov, Dâmbovița și București. O altă condiție ar fi ca rata de infectare peste nivelul de alertă să fie de 3 cazuri/1000 de locuitori). 

 Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat modalitatea de aplicare a unor măsuri de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2, în conformitate cu noile prevederi legale aprobate prin Legea carantinei și izolării.

Astfel, *Ordinul ministrului Sănătății nr 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2* stabilește criteriile pentru carantinarea sau izolarea persoanelor, după caz, precum și carantinarea localităților, și a fost publicat în cursul acestei dimineți în Monitorul Oficial 642.

Carantina persoanelor

Conform documentului, carantina se va impune pentru:

a) persoanele care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirrnată cu SARS- COV-2, prin testare cu metoda RT-PCR;

b) persoanele care sosesc din țări si/sau zone cu risc epidimiologic ridicat, țări si/sau zone stabilite de catre INSP, în conditiile legii.

Carantina se va realiza, după caz, la domiciliul persoanei carantinate, la o locația declarată de aceasta sau în spații special desemnate de către autoritățile competente.

Medicul curant sau organele de control recomandă carantina. Medicul curant are obligația de a informa în termen de maxim 2 ore direcția de sănătate publică judeteana sau a municipiului Bucuresti, care confirmă sau infirmă, măsura carantinării persoanei în spațiul special desemnat de autorități.

Reprezentantul direcției de sănătate publică (DSP) emite o decizie administrativă privind carantinarea persoanei în spatiul special desemnat de autoritati în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medicul curant.

În scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcției de sănătate publică prin care se confirmă sau se infirmă măsura carantinei recomandată în spațiul special desemnat de autorități sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanțe, persoana în cauza nu poate părăsi domiciliul, locația declarată pentru carantină sau, după caz, spațiul special desemnat de autorități.

Tot actul normativ publicat astăzi stabilește criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale.

Carantina zonală

Carantinare zonală se va realiza în condițiile:

1. trend crescător pentru ultimele 14 zile;

2.rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori);

3.ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare);

4.ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului;

5. personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate;

6.personal sanitar in/suficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție;

7. gradul de ocupare al paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI >90%, cu pacienți din zona respectivă;

8. populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.

INSP evaluează analiza de situație locală propusă de către DSP și, în cazul avizării favorabile, o va transmite comitetului județean pentru situații de urgență (CJSU).

Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Propunerea de ridicare a măsurii de carantină zonală se va face pe baza analizei situației epidemiologice efectuate de către DSP la 14 zile de la instituirea acesteia. Analiza va fi evaluată de către INSP și în cazul avizării favorabile, va fi transmisă către CJSU.

Decizia de ridicare a carantinei se dispune prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Izolarea persoanelor

Izolarea persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne și simptome sugestive infectării cu virusul SARS-COV-2, conform definiției de caz stabilite de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, se realizează după cum urmează :

a) în unitățile sanitare desemnate de Ministerul Sanatatii care asigură asistența medicală a pacienților cu COVID 19 sau în zone tampon ale altor spitale din rețeaua sanitară publică sau privată, până la cofirmarea infectării cu virusul SARS COV 2 prin test RT-PCR;

b) locație alternativă atașată unei unității sanitare;

c) la domiciliu sau la o locație declarată, pentru pacienții asimptomatici, după evaluarea clinică și paraclinică pentru o perioada de 14 zile de la data diagnosticului.

Izolarea se instituie pe baza acordului persoanelor supuse examinării, în scopul efecuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice , până la primirea rezultatelor, dar nu mai mult de 48 ore.

Cel mai târziu, la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii viusului SARS-CoV-2, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-una din locațiile prevăzute.

În situația în care persoana refuză măsura izolării sau măsura prelungirii izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care, în termen de cel mult 2 ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării sau a prelungirii izolării recomandate de medic.

În scopul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se confirmă sau se infirmă măsura izolării sau a prelungirii izolării recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

Măsura izolării instituite încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

Dacă persoana diagnosticată cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne și simptome sugestive infectării cu virusul SAR-CO-2, este un minor, măsura izolării se instituie după caz, la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare.

Pentru persoanele care au fost externate sau au refuzat internarea în luna iulie a anului 2020, unitațile sanitare și serviciile de ambulanță județene, respectiv serviciul de ambulanță București și Ilfov, sub coordonarea DSP județene/ a municipiului Bucuresti realizează, în regim de urgență, identificarea acestora, pe baza foilor de observatie, a fișelor de solicitare ale ambulanțelor, buletinelor de analiza RT-PCR eliberate de laboratoarele autorizate, precum și oricăror alte informații medicale care confirmă infectarea cu virusul SARS- COV – 2, precum și evaluarea clinică si paraclinică a acestora, în vederea instituirii măsurilor care se impun pentru limitarea răspandirii în comunitate a bolii, după cum urmeaza:

a) Pacienții simptomatici cu test SARS- COV-2 pozitiv vor fi izolați. Izolarea pacienților se instituie cu acordul acestora, pe baza aprecierii medicului curant, iar în lipsa acestuia, prin decizie a DSP ce se comunică de îndată persoanei supuse măsurii, în condițiile prevăzute la art. 8 din Legea 136/2020.

b) persoanele cu RT-PCR pozitiv pentru depistarea infectării cu virusul SARS-COV-2 vor fi izolați în locațiile prevăzute conform ordinului de ministru.

Decizile de confirmare sau infirmare privind măsurile de izolare, prelungire a izolării sau carantinare, reprezintă acte administrative cu caracter individual ce pot fi contestate de persoanele care se considera vatamate la instanta competentă în condițiile Legii nr. 136 din 18 iulie 2020.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentAccident în Piatra-Neamț: coliziune între o mașină-școală și un autocamion
Articolul următor808 amenzi acordate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19