La data de 23 mai, în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui accident în Bicazu Ardelean, în care a fost implicată o locomotivă care  transporta calcar spre fabrica de la Tașca.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Bicaz-Chei, se deplasa pe jos pe calea ferată industrială, din direcția Bicazu Ardelean spre Bicaz Chei ar fi fost acroșat de partea laterală a unei locomotive, rezultând rănirea acestuia. Victima a fost preluată de ambulanță şi predată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ.

Atât mecanicul trenului cât și victima su fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 55 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest accident.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentTransport DECONTAT pentru bugetari, în plină criză! Artificiile Coaliției de guvernare – Cine ar urma să beneficieze
Articolul următorUn șofer fără experiență a ajuns la spital după ce a intrat într-un copac și s-a răsturnat cu mașina