Un accident rutier a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21:00, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Piatra-Neamț (zona Calea Romanului).
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a reieșit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Piatra-Neamț, a condus un autoturism pe strada Mihai Viteazu, din direcția Roman – Piatra Neamț și nu ar fi adaptat viteza pe un sector de drum cu denivelări, moment în care a pierdut controlul asupra vehicului, a pătruns pe sensul opus de deplasare (sărind peste spațiul verde ce separă benzile) și a intrat în coliziune cu un alt autoturism staționat regulamentar.
Din impact, autoturismul a ricoșat într-un stâlp de iluminat public, pe care l-a rupt, după care s-a răsturnat.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – ne-a declarat Georgiana Moșu – IPJ Neamț.