Referendumul pentru redefinirea familiei are loc de-a lungul a două zile – pe 6 și pe 7 octombrie. Prezenţa la vot este decisivă pentru modificarea constituţiei trebuie să se prezinte la urne peste 5,68 de milioane de români cu drept de vot.

Prezența la ora 16:00

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la urne până la ora 16.00. Astfel, la nivel național, 3,78 % dintre votanţi au mers să-şi exprime opţiunea (692.002 de persoane).

În județul Neamț, prezența la vot, până la ora 16.00, a fost de 4,10 % (19.227 de persoane). Dintre aceștia, 2.681 au votat pe liste suplimentare și 133 cu urna mobilă.

Într-o secție de votare din județul Neamț s-a înregistrat cea mai mare prezență din țară, 125,14 %, conform datelor prezentate de BEC. Secția se află la Mănăstirea Sihăstria (comuna Vânători-Neamț) iar până la ora 16:00 s-au prezentat 209 persoane, 125 fiind pe liste permanente.

Am fost nevoiți să redistribuim niște buletine de vot de la altă secție, din apropiere, pentru această secție de votare. Au fost mulți turiști care au mers la mănăstire și au votat acolo.” – ne-a declarat președintele BEJ Neamț.

Cea mai mare prezență în Neamț s-a înregistrat la secțiile de votare din:
– VÎNĂTORI-NEAMŢ (MANASTIREA SIHASTRIA) – 125,14 %
– MĂNĂSTIREA NEAMŢ – 41,66 %
– DORNEŞTI – 33,17 %

Există, însă, și o secție de votare unde nu s-a prezentat nicio persoană până la ora 16:00. Astfel, în localitatea GIULEŞTI prezența la vot a fost de 0.00 %.

Articolul precedentPrezență 0 în trei secții de votare până la ora 13:00
Articolul următorLa secția de la Mănăstirea Sihăstria, prezența se apropie de 200% la ora 19:00