Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Dobreni s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie de 53 de ani, din Piatra Neamţ, comducea un autoturism pe DN 15 C, din direcţia Târgu-Neamţ-Piatra-Neamţ, în localitatea Dobreni, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului, femeia nu a suferit leziuni, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exacititate, a alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.