La data de 31 august a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii rutieri  din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15 C, în afara localității Brusturi.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără de 20 de ani, din Brusturi, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și răsturnându-se pe cupola autoturismului.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a altor două persoane de 16 ani, pasageri în autoturismul în cauză .

În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentPanică într-un bloc din Piatra-Neamț! O bătrână neatentă a uitat oala pe aragaz
Articolul următorO multinațională extrem de cunoscută îngheață prețurile în Franța, dar nu și în România: 100 de produse de bază, mai ieftine la raft