Ludovic Orban a declarat că nu vede motivele pentru care din rândul USR s-au ridicat obiecţii privind nominalizarea liberalului Bogdan Gheorghiu pentru portofoliul de la Ministerul Culturii, despre care spune că este „un om care înţelege cultura, fiind actor, moderator şi om de televiziune”. Replica premierului desemnat vine urmare a criticilor aduse de deputatul Iulian Bulai pe o rețea de socializare.

„Este un CV cunoscut, este actor, este un om de televiziune, care a fondat o televiziune, are o televiziune proprie, a fost moderator de emisiuni şi este un om care înţelege cultura şi chiar nu văd motive pentru astfel de obiecţii. Până la urmă, fiecare parlamentar şi fiecare formaţiune potică are dreptul la opinie, are dreptul la exprimarea unor puncte de vedere. Ce pot eu să vă garantez, că în primul rând, premierul consideră cultura o prioritate şi că alături de Ministrul propus pentru cultură, vom trata cu maximă atenţie şi vom aloca resurse semnificative pentru acest domeniu, care a fost considerat un fel de Cenuşăreasă a Ministerelor de guvernările PSD”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Deputatul USR Iulian Bulai a afirmat, vineri, că Bogdan Gheorghiu, ministrul propus de PNL pentru Ministerul Culturii, nu are competențele necesare pentru a conduce acest portofoliu. Deputatul USR susține că așteaptă de la PNL o altă propunere, deoarece nu poate vota „un incompetent”.

„Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea PNL pentru Ministerul Culturii, e colegul meu în Comisia de cultură de trei ani de zile. De trei ani de zile, urmăresc activitatea foarte modestă a dl Gheorghiu în comisia noastră. Și, cu tot respectul colegial, mă văd în imposibilitatea morală de a-l vota ca ministru la audierile ce urmează. Cu tot respectul colegial, dl Gheorghiu nu are nicio calitate dintre cele necesare, minime, pentru un ministru al Culturii. Să fii prezent aproape săptămânal, în calitate de deputat, în emisiunile televiziunii locale al cărei asociat unic încă ești nu te califică pentru această poziție. Nici să invoci în CV fondarea unui „teatru dramatic“ despre a cărui existență nu știe nimeni și nu se găsesc urme. Nici să-ți incluzi la realizări profesionale deschiderea OTV-ului de Suceava”, a scris  deputatul Iulian Bulai, pe Facebook.

Mesajul integral al deputatului Iulian Bulai îl puteți citi pe pagina acestuia de Facebook.

 

 

Articolul precedentFlavia-Cristina Pascal, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie. În total, România a obținut șapte medalii
Articolul următorCondamnați pentru tentativă la tâlhărie într-un mijloc de transport în comun