Astăzi are loc un al doilea control făcut de DSVSA Neamț la Păstrăvăria Cheița.

Primul  control efectuat  de către inspectorii sanitari-veterinari a fost făcut urmare a unor sesizări făcute atât la DSVSA Neamț cât și la ANSVSA  și la Prefectura Neamț. Atunci autoritățile au descoperit abateri majore de la normele de igienă.

”Au autorizație pentru restaurant. Au documente sanitar-veterinare. În schimb, activitatea de alimentație publică de acolo este precară”, a declarat Sorin Ulea, director DSVSA Neamț.

Neregulile descoperite puteau fi corectate de către operatorul economic până astăzi, 28 septembrie. Dacă nu au fost respectate măsurile impuse la verificare, Păstrăvăria Cheița riscă să rămână fără autorizație sanitară și de funcționare.

“Există o reclamație referitoare la Păstrăvăria Cheița. A mers o comisie de la compartimentul de igienă și medicul veterinar zonal. Au fost constatate niște neconformități acolo și un plan de măsuri de remediere. Oprește foarte multă lume să ia masa acolo. Dacă nu au respectat acele măsuri impuse de specialiștii DSVSA Neamț, primesc ordonanță de interzicere a activităților. Interzicere definitivă cu obligativitatea operatorului economic de a relua activitatea de autorizare. Interzicere definitivă cu obligativitatea operatorului economic de a relua activitatea de autorizare”, a adăugat Sorin Ulea, director DSVSA Neamț.

 

 

 

 

Articolul precedentÎncă mai există râie și păduchi în școlile din Neamț
Articolul următorTânăr de 14 ani, la spital intoxicat cu etnobotanice