Patru persoane care se aflau la volan fără permis sau sub influența alcoolului au fost prinse de polițiștii nemțeni în acest weekend. Un tânăr a încercat să fugă de polițiști dar a fost prins la scurt timp.
La data de 18 mai, polițiștii serviciului rutier au depistat pe DN 15 un conducator auto sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Piatra-Neamț, a fost testat alcooltest rezultând o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Acesta este acum cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 19 mai, polițiștii Postului de Poliție Bodești au depistat un bărbat în vârstă de 30 ani, din Zănești, care conducea cu o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool put în aerul expirat.
De asemenea un urma verificărilor polițiștii au constatat ca nu deținea permis de conducere.
În cauza au fost demarate cercetări pentru conducere sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:00, polițiștii rutieri din Târgu-Neamț au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa din direcția Oglinzi spre Târgu-Neamț.
Conducătorul auto, un tânăr de 26 ani, din Urecheni, a oprit autoturismul după care atât el cât și pasagerul din dreapta au încercat sa fugă de polițiști.
Cei doi au fost prinși imediat, la scurtă distanță de locul opririi, iar polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.
În cauza s-au demarat cercetările pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Tot în aceeași noapte, în jurul orei 1:00 polițiștii din cadrul formațiunii rutiere Târgu-Neamț au depistat în trafic, pe strada Mihai Eminescu, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Târgu-Neamț.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere.