Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz şi din cadrul posturilor de poliţie arondate acesteia au reușit să aducă zâmbetul, căldura și bucuria pe chipul a peste 60 de copii defavorizați din comunele Dămuc, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Tașca, Tarcău, Hangu, Poiana Teiului, Borca, Farcaşa, Ceahlău şi Grințieș.

Astfel, în zilele de 12 şi 13 decembrie, aceștia au împărțit cadouri, contribuind la asigurarea unui minim necesar copiilor care sunt lipsiți în această perioadă a sărbătorilor de iarnă de lucruri folositoare lor, însă au oferit și sfaturi preventive pentru diminuarea victimizării lor.

Fiecare copil a primit un pachet, ce conține în primul rând dulciuri și jucării pentru a le aduce aminte că sunt copii, fructe şi alimente pentru sănătate și energie, iar cărți și creioane pentru a-i sprijini în activitățile școlare, informează IPJ Neamț.

 

SURSĂFOTO: IPJ Neamț
Articolul precedentReclamațiile părinților cu privire la programul ”Corn și lapte” vor ajunge la Guvern
Articolul următorPMP-ul vrea tarife la parcările de reședință mai mari, PNL-ul se opune