Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Iași, au efectuat, luni și marți, șase percheziții domiciliare în Piatra-Neamț, Iași și Bârlad. Activitățile au fost desfășurate concomitent în România, Olanda și Belgia, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane pe ruta România-Olanda.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2015, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din trei cetățeni români și alți trei cetățeni olandezi, care au acționat în mod coordonat, în ceea ce privește recrutarea mai multor tinere, în vederea exploatării sexuale a acestora pe relația Romania-Olanda, precum şi al obținerii unor foloase materiale substanțiale din activitățile de prostituție desfășurate de acestea.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în această perioadă gruparea infracțională a reușit să recruteze peste 8 tinere românce și alte 9 tinere, cetățeni ai Republicii Moldova, care au fost obligate să practice prostituția, prin folosirea de violențe, amenințări și șantaj, în bordeluri clandestine care funcționau în locuințele închiriate de către membrii grupării.” – precizează anchetatorii.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, suma de 5880 euro și alte înscrisuri.
În urma acțiunii, 2 suspecți, cetățeni români, au fost reținuți în Olanda și Belgia.
Autoritățile olandeze efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de migranți, angajare ilegală, spălare de bani, amenințare, vătămare corporală, viol și lipsire de libertate intenționată.