Pompierii nemțeni au răspuns, joi 22 august, unor solicitări pentru deblocarea unor persoane aflate în apartamentele personale în municipiul Piatra-Neamț.
La prima misiune de deblocare ușă și asistență persoană cu probleme medicale în Piatra- Neamt, str. Nicolae Iorga, la etajul 4, s-au deplasat trei echipaje de la detașamentul din municipiu. A fost descoperit un bărbat de aproximativ 46 de ani, care suferise atac de panică. A fost transportat de către un echipaj SMURD la spital.
Tot ieri, două echipaje de pompieri s-au deplasat la o misiune deblocare ușă pe strada Grigore Ureche din Piatra Neamț. Apelul a fost făcut de soția unui bărbat de aproximativ 45 de ani care nu a răspuns la telefon, iar ușa era blocată. Pompierii au întrat pe balcon cu scara culisabilă, la etajul 3, unde au găsit un bărbat care a necesitat îngrijire medicală de specialitate. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ venit la locul intervenției