Un accident mortal a avut loc în seara zilei de marți, 4 septembrie, în localitatea Timișești.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 51 de ani, din Târgu-Neamț, a condus un autoturism pe DN 15 B, din direcţia Crişteşti către Tîrgu-Neamţ, iar în localitatea Timişeşti a surprins şi accidentat mortal un localnic, de 61 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, pe banda din dreapta a sensului de mers.
În urma impactului, bărbatul a decedat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.