În primele trei luni ale anului 2019, polițiștii din cadrul Compartimentului Activități Comerciale – Poliția Locală Piatra Neamț au verificat 181 de operatori economici din municipiul reședință de județ, 53 dintre aceștia fiind sancționați cu amenzi în valoare de 27.700 de lei.

Cele mai multe  sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru punerea în vânzare a produselor alimentare și a băuturilor carbogazoase cu termenul de valabilitate expirat, dar și pentru lipsa acordurilor de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț.

Acțiunile polițiștilor locali se desfășoară în vederea protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite (Legea 12/1990 – R) precum și în privința respectării prevederilor legale referitoare la  comercializarea produselor și a serviciilor de piață (O.G. 99/2000).

Încălcarea Legii12/1990 se sancționează contravențional, cu amenzi între 500 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.  Nerespectarea O.G. 99/2000 se sancționează de asemenea, cu amendă de la 200 de lei până la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 400 la 1000 de lei pentru persoane juridice.

SURSĂFOTO: Politia Locală Piatra-Neamț
Articolul precedentAccident la Roznov. Șoferul a adormit la volan (FOTO)
Articolul următor16 elevi din Neamț vor participa la faza națională a Olimpiadei de Limbi Romanice