Poliţia nemțeană a îmbrăcat haine festive astăzi, 25 martie, cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la atestarea Poliţiei Române Moderne, iar sărbătoarea a fost marcată într-un cadru festiv la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț, alături de oficialităţile din judeţ, reprezentanții celorlalte structuri M.A.I. și personalul instituției.
Despre semnificaţia zilei de 25 martie le-a vorbit celor prezenţi în sala de festivităţi a inspectoratului, domnul profesor și istoric Radu Gheorghe, reprezentant al Complexului Muzeal Județean Neamț.
Pe parcursul ședinței s-a dat citire mesajului adresat poliţiştilor de către inspectorul general al Poliției Române, chestor general de poliție, Ioan Buda.
Inspectorul șef a prezentat ordinele și dispozițiile de avansare privind 15 ofiţeri şi 65 de agenţi, înaintaţi în gradul profesional următor la termen. De asemenea, cu prilejul Zilei Poliției Române a fost prezentată dispoziția de avansare în gradul profesional următor a unui agent de poliție, înainte de îndeplinirea stagiului minim.
Cadrul festiv a fost încheiat cu înmânarea premiilor câștigătorilor concursului de fotografie și ai concursurilor sportive.
Manifestarea dedicată Poliției Române a continuat pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, unde începând cu ora 13.00, poliţiştii nemțeni, onoraţi de prezenţa cetăţenilor, au desfășurat activităţi de prezentare a muncii de poliție pe ateliere de lucru și a dotărilor de care aceștia dispun în executarea misiunilor.
Cetăţenilor care au fost prezenți, în această zi, la manifestările organizate le-a fost prezentat autolaboratorul criminalistic mobil, folosit de criminaliștii Inspectoratului de Poliție al județului Neamț. Acesta este destinat cercetării la faţa locului cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional.
De asemenea, a putut fi admirată o expoziţie de arme realizată de poliţiştii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, o autospecială a Serviciului Rutier, dar și un stand de prezentare a activităţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Punctul culminant al festivităţii a fost demonstraţia luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, constând într-un exercițiu de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.
Pe toată perioada manifestărilor, poliţiştii au împărţit pliante cu materiale de prevenire, iar copiii s-au bucurat de insignele și baloanele primite din partea ofițerilor de prevenire și a polițiștilor de proximitate.
Pe această cale, mulțumim cetățenilor județului Neamț pentru atitudinea civică de care au dat dovadă și pentru încrederea acordată, care ne onorează, dar, în același timp ne obligă să găsim cele mai bune soluții pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Mesajul Inspectorului Șef – comisar șef de poliție PAUL – COSTEL TABLAN, cu ocazia aniversării Zilei Poliției Române: