Polițiștii din Teiuș  au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina. Ulterior, acesta nu a respectat măsurile prevăzute în ordinul de protecție.

 

La data de 28 iunie 2021, în jurul orei 21.50, polițiștii din Teiuș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie, de 35 de ani, din oraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubin.

 

Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, în timp ce se afla la locuința femeii, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Bodești, județul Neamț, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu aceasta, ar fi agresat-o.

 

Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

 

După câteva ore, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul se afla în fața locuinței victimei,  încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de ea și de domiciliul ei.

 

Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.

 

 

Articolul precedentSe modernizează sistemul informatic al cazierului judiciar
Articolul următorAccident grav la Petricani!