Două persoane, bănuite că ar fi autori ai jafului din sediul CAR Zăneşti, petrecut la mijlocul lunii iulie, de unde a fost sustrasă suma de 32.000 de lei, au fost prinse de poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Piatra-Neamţ, împreună cu cei din cadrul IPJ Vrancea, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliția Română. 

Suspecţii au fost reţinuţi în urma unor percheziţii în  orașul Mărăşeşti, judeţul Vrancea, şi localitatea Bahna, judeţul Neamţ și sunt arestați preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Conform IPJ Neamț, în urma perchezițiilor au fost identificate trei persoane, dintre care doi bărbaţi şi o femeie, care au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ pentru a fi audiate.

Faţă de cei doi bărbați, la data de 17 octombrie, s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

În urma cercetărilor extinse, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 15/16.07.2018, un bărbat de 26 de ani din Călăraşi şi un altul de 32 de ani din Vrancea ar fi pătruns în sediul unei unităţi comerciale din Podoleni, de unde au încercat să sustragă valori sau alte bunuri.

De asemenea, la data de 18/19.07.2018 cei doi ar fi pătruns în interiorul unei alte unităţi comerciale, din Zăneşti, de unde au sustras suma de 32.000 de lei.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale în cauză.

Articolul precedentPercheziții în Neamț, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Articolul următorA ajuns în arest după ce a furat un telefon de la un copil de 12 ani