Amenzi de până la 20 mii de lei pentru retailerii care nu respecta legea risipei alimentare. Prin noua lege, care a fost deja adoptată, consumatorii vor putea beneficia de prețuri reduse la alimente înainte de data expirării.

Asta în contextul în care risipa alimentară este un fenomen îngrijorător atât în România, cât și în alte țări. Potrivit INS, peste patru milioane de români trăiesc în sărăcie.

Cu toate acestea, țara noastră se află în topul european al risipei alimentare. Statisticile arată că un român aruncă pe an în medie între 70 si 75 de kilograme de mâncare la gunoi. Iar anul trecut, 57 de milioane de tone de alimente din Uniunea Europeană au ajuns tot în tomberoane.

La nivelul Uniunii Europene, risipa se ridică la 130 de miliarde de euro într-un singur an. 

Ce măsuri va aduce noua lege:

  • Mai puțină birocrație: va fi simplificată procedura prin care ONG-urile pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;
  • Va exista o platformă națională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată și gestionată de către Ministerul Agriculturii;
  • Magazinele, restaurantele, cantinele, autoritățile care gestionează și ele alimente vor fi obligate să aplice cel puțin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.
Articolul precedentDiana Șoșoacă, pusă la zid de propriul soț! Scrisoarea lui Silvestru în care acuză presiuni pentru a merge la Moscova și legături cu MISA
Articolul următorAntrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, are ”serioase probleme de sănătate”