Al doilea final de săptămână la Târgul de Crăciun la Neamţ, ediţia anului 2018, aduce noi artişti pe scena amplasată pe Platoul Curţii Domneşti.

Astfel, duminică, 16 decembrie, pietrenilor care vor veni la Târgul de Crăciun la Neamţ, le este propusă o seară folk.

Protagonişti vor fi Marius Coşerariu şi colegii săi din Asociţia culturală „Eu cred”, precum şi cantautorul Adrian Beznă, care are şi doi invitaţi de marcă: Nicu Zota şi Cezar Popescu.

ASOCIAŢIA CULTURALĂ „EU CRED”

ASOCIAŢIA CULTURALĂ „EU CRED” din Tașca, a fost înființată în urmă cu cinci ani, președinte fondator fiind Marius Coșerariu. Scopul înființării acestei asociații a fost acela de a promova actul cultural pe Valea Bicazului, asociaţia propunându-și organizarea de cursuri gratuite de chitară care să se adreseze copiilor din comunele Tașca, Dămuc, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei. În prezent, asociația reunește peste şaizeci de copii și tineri, cuprinși în trei grupuri, respectiv: „Florile Ceahlăului” Bicazu Ardelean, „Flori de munte” Tașca și „Floare de colț” Dămuc, grupuri care participă la diferite activități culturale locale, dar și de interes național, spectacole, festivaluri, în special de muzică folk.

De-a lungul anilor, grupurile asociației au fost răsplătite cu numeroase premii naționale la festivalurile organizate în țară (Brașov, Satu Mare, Iași, Harghita). De asemenea, Asociația Culturală „Eu cred” este inițiatoarea Festivalului Național de Creație și Interpretare „Dăm Folk”, organizat la Centrul Cultural Tașca, aflat în 2018 la ediția a III-a, manifestare care reunește anual, în luna iulie, copii și tineri din toată țara.

Pentru acest concert, Asociaţia Culturală „Eu cred” va fi reprezentată de următorii artişti: Bianca Iaută, Diana Suciu, Robert Voideș Negustor, Oana Oniga, Paul Caia, Emanuela Butunoi, Lorena Butunoi, Andreea Ciucanu, Petronela Negustor, Lorena Țăpuc, Andrei Ropotoaia, Matei Suciu, Andrei Turnea, Marina Voideș, Cristina Țepeș, Ana Maria Voideș, Marian Iaută, Iustin Popoacă, Sergiu Alexa, Miruna Bilan, Rareș Vivirschi, Radu Caia, Antonio Husari, Alexia Voaideș, Cristina Marin și Elena Ropotoaia și Marius Coșerariu

ADRIAN BEZNĂ

Născut la Baia Mare, aşa cum frumos spune chiar el, “într-o iarnă a lui 1968, chiar de Sfântul Neculai, la trei minute după miezul nopții”, a ajuns să locuiască la Piatra-Neamţ, “n orașul pe care îl voi considera mereu un ACASĂ.

Muzica i-a plăcut încă de mic. „Primul cântec (la o sărbătoare a școlii, cred că în 1982) a fost «Jurământ la Putna» a regretatului de acum Gil Ioniță, unul din Oamenii Folkului Bun, pe care am avut șansa să îl cunosc și să îl prețuiesc ca Om și ca prieten peste ani și ani.”

Liceul l-a dus cu pași cu tot la Constanța (Liceul Militar de Marină “Al.I. Cuza”), soldat, adică între 1983 și 1987. Tot aici a avut prima trupă în care a cântat – “SIAJ“ –, trupa rock a liceului militar de atunci.

Din 1988 s-a întors în Piatra-Neamț, oraş de care îl leagă, aşa cum singur spune, cele mai importante proiecte culturale și muzicale. A fost membru al mai multor trupe de muzică rock, cele mai reprezentative fiind “REBECA” și “TEUTON”. “Teuton era, cred, unul din cele mai cunoscute și iubite grupuri din undergroundul acelor ani, 1994- 1998”.

În aceeași perioadă, împreună cu membrii formației, cu Asociația „Fun Rock” și cu Fundația de Tineret, a organizat Festivalul Tabăra Rock ”YOUNG ROCK FOR YOUNG‘S”. A fost organizator pe parcursul a cinci ediții cu participare masivă națională și internațională, eveniment mediatizat la nivel național de importanți parteneri.

În anul 2002 a avut prima prezentare a conceptului „CU LUPII LAOLALTĂ”, constând în lansarea unei „expoziții de poezie” scrise pe lucrări în acuarelă, mai precis 25 de lucrări în colaborare cu un prieten artist din Piatra-Neamț.

„Cariera mea folk (deși am cântat multă vreme, fără să particip în mișcarea folk, un episod important pentru mine fiind cele două săptămâni petrecute în Cenaclul „TOTUȘI IUBIREA”) începe undeva prin 2005, cu organizarea primului eveniment din seria de „ÎNTÂMPLĂRI ÎN ORAȘUL CU OAMENI”, unde l-am avut invitat pe Vasile Șeicaru. Au urmat încă opt evenimente la care au participat nume mari ale folkului românesc.

A participat la numeroase festivaluri de muzică folk (printre cele mai dragi “POARTA SĂRUTULUI” – Tg. Jiu), PREMIUL CEL MARE, aşa cum însuşi Adi Beznă o spune, “fiind reprezentat de prietenii pe care i-am cunoscut și pe care îi port în sufletul meu.”

Activează constant împreună cu prietenul și muzicianul Cătălin Ungureanu în mediul de cluburi, unde sunt promovate evenimentele folk.

Împreună cu un alt prieten, poetul Sorin Poclitaru, a gândit, muncit și organizat o serie de evenimente importante pentru promovarea muzicii folk, în special în Bucovina și Moldova. Atribuirea titlului de CEL MAI IMPORTANT EVENIMENT FOLK al anului 2010, oferit în Gala Foreverfolk, a fost o recunoaştere a meritelor lui Adi Beznă în acest domeniu, al promovării muzicii de calitate.

 “Mă consider unul dintre oamenii norocoși ai acestui timp, pentru că am cunoscut pionerii Folkului românesc și Generația folk de azi.”

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentConferință de presă la ISU Neamț (VIDEO)
Articolul următorPortret de salvator. Plt. adj. Manoliu Ciprian Ionuț (VIDEO)